VREMEA. Ploi, vânt și ninsori în weekend în toată țara

VREMEA. Ploi, vânt și ninsori în weekend în toată țara
Publicat: 12/11/2016, 10:25

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în perioada sâmbătă, ora 16.00- duminica ora 22.00, aria precipitațiilor va cuprinde treptat toată țara, începând cu regiunile vestice și sud-vestice. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp, în special în zona montană, Transilvania și Moldova.

Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) și pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în nord, nord-est, centru și trecător în vest.

Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși la rafală 50…60 km/h.

În toate zonele de munte, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea.

Totodată, meteorologii au emis avertizări cod galben de scurtă durată pentru mai multe județe. În Vrancea, Iași, Bacău, Vaslui și Galați este ceață densă până sâmbătă la ora 12.00. În județele Prahova, Dâmbovița, Sibiu și Argeș, în zonele montane, sunt anunțate rafale de vânt care ajung și la 90 de km/h, dar și ninsori trecătoare.

Și în Caraș-Severin sunt anunțate ploi abundente, codul galben fiind valabil până la ora 14.20.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Pensionarii născuți în acești ani primesc pensii cu 400 de lei mai mici. Vezi calculul...
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Scenariul negru al unui război cu Rusia. Generalul Bălăceanu: „Am putea pierde cel puțin 30.000...
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O fetiţă româncă din Marea Britanie a înregistrat două recorduri mondiale pentru lungimea părului ei
Medvedev amenință „țările mici” din NATO cu lovituri nucleare tactice: „Acel stat nu va mai...
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente,...
Tichetele de masă se majorează de la 1 octombrie. Ce nu mai pot românii să...
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Regele Charles este în doliu: S-a tras cortina peste o comoară naţională!
Inteligența artificială poate înlocui detectivii. Cazuri complexe, rezolvate în timp record
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Motivul pentru care David Popovici a refuzat un cadou de mii de euro
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Liam Neeson, uriașul blând. „În viața reală, lupii ar face orice pentru a evita contactul...